Utilizarea resurselor educaționale deschise din portofoliul digital „Profesorul online” la orele de limba și literatura română

Chilian Nadejda, profesoară de limba și literatura română:

Educația este unul dintre principalele domenii care poate beneficia de pe urma oportunităților digitale, a instrumentelor și materialelor de studiu. Accesul la tehnologiile digitale și utilizarea lor în procesul educațional determină creșterea motivației elevilor prin concentrarea personalizată a eforturilor profesorilor în crearea unor lecții interactive.

Luând în considerație vastitatea domeniului și multitudinea de posibilități tehnologice este imposibil ca un singur cadru didactic să cuprindă și să realizeze diverse metode didactico-digitale, de aceea consider esențială cooperarea între colegii de breaslă.

În acest context voi menționa colaborarea mea cu Dna Galina Lupu, profesoară de limba și literatura română.

Am utilizat de nenumărate ori lecțiile explicative ale profesoarei expuse în cadrul platformei lupugalinablog.wordpress.com / PROFESOR ONLINE, apreciind mult faptul că acestea sunt însoțite de exemple elocvente, clare și accesibile elevilor, precum și exerciții potrivite temei, atractive în realizare.

Ca exemplu poate fi lecția „Gradele de comparație ale adjectivului” pe care am utilizat-o în cadrul lecțiilor cu clasa a VI-a. În consecință am observat interesul elevilor și facilitatea cu care au reușit să realizeze sarcinile propuse, datorită faptului că informația a fost expusă concis și exemplificat. Ulitilizarea schemelor și a tabelelor variat colorate de asemenea facilitează înțelegerea subiectului.

La orele cu clasa a VIII-a am utilizat materialul „Analiza sintactică a propoziției”. Acesta conține atât informația teoretică generalizată care ajută elevul să-și reamintească informația obținută la lecțiile precedente, precum și exerciții practice care, fiind realizate în mod online, sunt atractive pentru elevi, dar și ușor de verificat pentru mine ca profesor.

De asemnea blogul Dnei Lupu poate fi utilizat nu doar în cadrul orelor, dar și de cei care vor să-și îmbunătățească competențele lingvistice. În comunicarea socială se observă adesea utilizarea eronată a acordului încrucișat, de aceea o revedere recapitulativă a acestui subiect este necesară fiecărui vorbitor de limba română. „Regulile de utilizare a pronumelui relativ „care” în cazul Genitiv” sunt clar expuse într-un video realizat de Dna profesoară.

Consider activitatea dnei Galina Lupu un mare progres în inovarea sistemului educațional. Prin implimentarea materialului didactic expus de aceasta în cadrul platformei sale se poate atinge un maxim de eficiență și sustenabilitate în activitatea de predare-învățare-evaluare.

Cibotaru Elena, profesoară de limba și literatura română:

Tehnologia a ajuns să devină parte integrală a vieții noastre, ușurându-ne semnficativ activitatea.

Un suport  important îmi servește situl PROFESOR ONLINE, facilitându-mi diversificarea activităților în cadrul orelor de limba și literatura română. Folosesc lecțiile prezentate, articolele, testele interactive atât la predarea subiectelor ( „Figurile de stil”, „Gradele de cmparație”, „Modurile verbului”etc.), cât și la evaluarea cunoștințelor prin intermediul testelor interactive ( „Operele lui Ion Druță”, „Autori și operele lor” etc.).

Consider că astfel de metode utilizate la ore trezesc interes față de disciplină, stimulează curiozitatea și dorința de a cunoaște mai mult.

Mulțumesc administratoarei site-ului pentru munca depusă și îi doresc succese în continuare perseverență și noi proiecte.